Posted inPolitică

Protecția Consumatorilor intră cu ‘tăvălugul’ peste ilegalități

Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a solicitat comisarilor din întreaga ţară să verifice dacă operatorii economici, care activează în sectorul HORECA, deţin toate autorizaţiile necesare şi obligatorii în raport cu activitatea pe care o desfăşoară. „Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a analizat întreaga situaţie creată în urma incidentelor nefericite petrecute în

Posted inPolitică

Peste 100 de cazuri de gripă – Vaccinările

Peste 100 de cazuri de gripă, la care se adaugă pacienţi infectaţi cu coronavirus, au fost înregistrate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), în situaţia în care numărul vaccinărilor antigripale este la o treime faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit DSP, cazurile de gripă au fost raportate cu precădere la persoane în

Posted inPolitică

S-a întâmplat ca 120-200 de pacienţi să fie îngrijiţi de o singură asistentă. La camera de gardă avem 8 asistente

Dr. Costel Vlad, director medical al Spitalului Clinic de Copii Doctor ”Victor Gomoiu” a relatat News.ro situaţia în care se află în acest moment unitatea sanitară, potrivit news.ro. Din cauza lipsei personalului medical, în mod deosebit a asistenţilor medicali, spitalul este la risc în orice moment să-şi suspende activitatea în orice sector, inclusiv în camera

Posted inPolitică

Săptămâna 25-31 decembrie a adus confirmarea a 143 de cazuri de gripă și încă 3.296 de cazuri cu simptome clinice

Aproape 54.000 cazuri de infecții respiratorii și 3.296 cazuri de gripă clinică au fost raportate în săptămâna 25-31 decembrie 2023, potrivit ultimei informări a Centrului național de supraghere și control a bolilor transmisibile din cadrul Institutului Național Sănătate Publică, informează Rador Radio România. Au fost cu 13,5% mai puține cazuri comparativ cu săptămâna anterioară și

Posted inPolitică

‘Aceste memorandumuri cred că vor fi aprobate săptămâna viitoare’

Memorandumurile iniţiate de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Dezvoltării privind scoaterea la concurs a posturilor vacante din sănătate ar putea fi aprobate săptămâna viitoare, a anunţat, joi, ministrul Alexandru Rafila. „Anul trecut au fost luate o serie de măsuri care au limitat angajările în sectorul public, nu neapărat în sănătate. Există două categorii de spitale: spitale

Posted inPolitică

Serviciul de telemedicină ALOPEDI a preluat, în cei 10 ani de existenţă, 113.800 de apeluri destinate sănătăţii copiilor

Serviciul de telemedicină ALOPEDI a preluat, în cei 10 ani de existenţă, 113.800 de apeluri destinate sănătăţii copiilor. „ALOPEDI, un deceniu de activitate în slujba micilor pacienţi şi peste 113.800 de apeluri preluate. 15.254 de copii au beneficiat doar în 2023 de serviciul de telemedicină ALOPEDI. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe, a realizat

Posted inPolitică

Record de pacienți la UPU Iași. 380 de persoane s-au prezentat pe parcursul ultimelor 24 de ore

La Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului ”Sfântul Spiridon” din Iaşi s-au prezentat 380 de persoane pe parcursul ultimelor 24 de ore, un număr record de la înfiinţarea unităţii. „Tradiţional, începutul lunii ianuarie este cu multe prezentări în Urgenţe, cu gărzi dificile şi pacienţi în stare gravă, în contextul acutizării în zilele de sărbători

Posted inPolitică

Oamenii de ştiinţă chinezi au descoperit o nouă metodă de tratare a unei forme extrem de agresive de cancer de sân

Oamenii de ştiinţă chinezi au dezvoltat o nouă strategie pentru tratarea unei forme extrem de agresive de cancer de sân prin aducerea tumorilor rezistente la tratament la o stare mai uşor de tratat, transmite joi agenţia Xinhua. Studiul, publicat joi în jurnalul Science Translational Medicine, a prezentat această nouă abordare, care poate fi integrată în

Posted inPolitică

‘Plămânul artificial’, ultima şansă a bolnavilor cu leziuni grave ale aparatului respirator, este disponibil acum și în Satu Mare

“Plămânul artificial”, ultima şansă în cazul bolnavilor cu leziuni grave ale aparatului respirator, este disponibil şi în secţia Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, anunţă, miercuri, unitatea medicală, precizând că pacienţii nu vor mai fi nevoiţi să apeleze la spitalele universitare din ţară sau străinătate. ”Bolnavii aflaţi în stare gravă în secţia

Posted inPolitică

Aproximativ 10% din totalul copiilor care s-au prezentat la UPU Buzău au avut forme uşoare sau medii de gripă, majoritatea fiind nevaccinaţi

Aproximativ 10% din totalul copiilor care s-au prezentat în ultima perioadă la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău au fost înregistraţi cu forme uşoare sau medii de gripă, majoritatea fiind nevaccinaţi. Potrivit medicilor, cazurile de gripă au fost înregistrate la copii cu vârste între 10 luni şi 5 ani.

Posted inPolitică

Mii de cazuri de gripă și viroze la Urgențe și camerele de gardă, în primele zile din 2024. Cele mai comune simptome

Primele zile din an au adus mii de prezentări la Unitățile de Primiri Urgențe şi în camerele de gardă ale spitalelor din România. Cele mai aglomerate sunt unitățile de pediatrie și cele de boli infecțioase. Valul de gripă și viroze i-a ţinut pe mulți români acasă de sărbători, sau în spitale. Mii de persoane s-au

Posted inPolitică

Adio, pandemie! Adio, profit – acțiunile Moderna se duc în cap și au scăzut cu 45% în 2023

Adio, pandemie! Adio, profit – acțiunile Moderna au scăzut cu 45% Acţiunile Moderna au crescut marţi cu aproape 14%, deoarece firma de brokeraj Oppenheimer a îmbunătăţit ratingul acestora, iar CEO-ul producătorului de vaccinuri a reiterat obiectivul companiei de a obţine o creştere a vânzărilor în 2025, transmite Reuters, potrivit News.ro. În 2023, acţiunile companiei au