a fost dus de urgență la spital, cu elicopterul SMURD / UPDATE
Posted inPolitică

a fost dus de urgență la spital, cu elicopterul SMURD / UPDATE

Ultimă oră – Un arhiepiscop îndrăgit din România e în stare gravă: a fost dus de urgență la spital, cu elicopterul SMURD Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic, a fost adus la Iași cu elicopterul SMURD. Se pare că ÎPS Calinic are probleme cardiace. Conform informațiilor furnizate de prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, înaltul prelat a suferit de un bloc atrioventricular total, care are nevoie de îngrijiri de specialitate.

„Elicopterul SMURD a preluat de la UPU Suceava un pacient de 66 de ani, conștient, pe care îl transferă la centrul de cardiologie Iași în vederea stimulării cardiace prin metode intervenționale”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, conform Ziarul de Iași.

UPDATE:  Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a venit cu precizări ulterioare „Dorim să vă aducem la cunoștință câteva informații cu privire la starea de sănătate a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

Drept urmare vă transmitem faptul că astăzi, în urma unor probleme de sănătate cunoscute, Înaltpreasfinţia Sa a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe de la Suceava, după care a fost transferat la o unitate medicală din Municipiul Iași, unde se află sub supraveghere medicală permanentă, urmând o serie de investigații de specialitate. În ceea ce privește afirmația despre intervenția chirurgicală din anul 2016, vă informăm asupra faptului că în știrea respectivă este vorba despre Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului”, a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *